După aventurile de la Bremerhaven, trenul ne-a purtat mai departe spre Bremen. Era deja după-amiază, dar oboseala nu se simțea – dimpotrivă, parcă aveam și mai multă energie. O fi fost de la poveștile descoperite în port sau de la aerul sărat al mării, cert e că atunci când am coborât în gara din Bremen am avut impresia că începem o a doua excursie, complet diferită.
Atmosfera orașului se simțea încă de pe peron: mai multă agitație, clădiri înalte care se vedeau la orizont și un aer medieval care plutea peste centrul vechi. Dacă Bremerhaven fusese despre mare și călătorii, Bremen promitea să fie despre istorie, povești și legende. Și aveam să le descoperim chiar din piața centrală.
Capitolul 1 – Marktplatz și muzicanții din Bremen
Cum timpul trecea repede și aveam doar o singură zi pentru cele două orașe, am lăsat în urmă Bremerhavenul și am luat trenul spre capitala landului – Bremen. Gara centrală e la doar zece minute de mers pe jos de centru, iar drumul până acolo e parcă special gândit să-ți facă poftă de explorare: străzi largi, clădiri impunătoare și, din ce în ce mai aproape, turnurile catedralei.
Planul era simplu: să vedem cât putem din centrul vechi și, spre seară, să ne așezăm la o terasă pentru a urmări meciul naționalei Germaniei de la Campionatul European. Dar înainte de fotbal, era nevoie de puțină „istorie”.
Prima oprire a fost în Marktplatz, piața centrală a orașului, unde în doar câțiva pași vezi tot ce are Bremen mai reprezentativ: primăria, catedrala, statuia Roland și, desigur, muzicanții din Bremen.
Pe ei era să-i ratăm. Primăria era acoperită de schele și părea că mica statuie se pierduse printre ele. Norocul nostru a fost că am văzut mai mulți turiști adunați într-un colț și, curioși, ne-am apropiat și noi. Acolo ne așteptau cei patru eroi de bronz – măgarul, câinele, pisica și cocoșul – exact ca în povestea Fraților Grimm.
Legenda spune că animalele, bătrâne și abandonate, au pornit spre Bremen să-și câștige traiul cântând. Și cum nu aveau niciun talent, au produs un zgomot atât de groaznic încât au reușit să alunge o bandă de hoți. Privind statuia și haosul din piață – turiști, clopote, schele și aparate foto care pocneau non-stop – am râs între noi: poate că „muzica” din Bremen nu s-a schimbat prea mult.
Capitolul 2 – Primăria, Roland și Catedrala St. Petri
După ce ne-am pozat cu muzicanții din Bremen, am ridicat privirea spre clădirile care dominau piața. Chiar dacă primăria era acoperită de schele, nu puteai să nu simți grandoarea ei. Construită în stil renascentist, e una dintre cele mai frumoase clădiri de primărie din Germania și, împreună cu statuia lui Roland, face parte din patrimoniul UNESCO. Din păcate, noi am prins-o în haine de lucru, așa că ne-am mulțumit să-i vedem doar fragmentele și să ne imaginăm cât de spectaculoasă trebuie să fie fără schele.
Roland
La câțiva pași de muzicanți stătea impunătoare statuia Roland, un cavaler de piatră care veghează orașul de peste 600 de ani. Localnicii spun că atâta timp cât Roland rămâne în picioare, Bremenul va fi liber. Cu sabia ridicată și scutul masiv, părea pregătit să apere nu doar orașul, ci și turiștii care se înghesuiau la poze.
În spatele cavalerului Roland, se ridica impunătoare Catedrala St. Petri, cu turnurile ei înalte și reci, ca o contrapondere serioasă la basmul muzicanților din colțul pieței. Am intrat pentru câteva minute în interior și am simțit imediat contrastul: afară era gălăgie, clopote și zumzet de turiști, iar înăuntru liniște deplină. Bolțile gotice și vitraliile colorate creau o atmosferă solemnă, care te făcea să pășești mai încet și să vorbești în șoaptă.
Între muzicanții veseli, cavalerul serios, primăria monumentală și catedrala solemnă, piața centrală din Bremen mi s-a părut ca un spectacol unde fiecare actor are rolul lui bine stabilit. Iar noi, turiștii, eram publicul prins între basm și istorie.
Capitolul 3 – Böttcherstrasse și clopotele de porțelan
Din piața centrală, am pornit spre una dintre cele mai neobișnuite străzi din Bremen: Böttcherstrasse. E scurtă – abia dacă are 100 de metri – dar fiecare pas e o surpriză. Construită la începutul secolului XX de un comerciant vizionar, strada e un amestec de arhitectură expresionistă, ateliere de artă și mici magazine care te fac să te oprești la fiecare vitrină.
Glockenspiel House și clopotele sale de porțelan, Bremen
Ce mi-a atras cel mai mult atenția a fost turnulețul cu clopotele de porțelan. La ore fixe, micile clopote sună un cântec cristalin, iar pe fațada clădirii se învârte un carusel cu panouri care arată mari exploratori și navigatori. Noi am prins momentul chiar când clopotele au început să cânte. Am rămas câteva minute cu gâtul întins în sus, privind spectacolul.
Atmosfera de pe Böttcherstrasse e greu de descris: deși e mereu plină de turiști, strada are un aer intim, ca și cum ai fi invitat în curtea secretă a orașului. Am intrat într-o mică prăvălie, am mirosit cafeaua prăjită pe loc și ne-am amuzat de prețurile care păreau mai „artistice” decât produsele în sine.
Am ieșit din stradă cu sentimentul că Bremen nu e doar despre clădiri medievale și legende, ci și despre creativitate și surprize puse în cele mai neașteptate colțuri.
Concluzie – între basm și istorie
Plimbarea prin Marktplatz și pe Böttcherstrasse ne-a arătat fața clasică a Bremenului: muzicanții din povești, cavalerul Roland, primăria renascentistă și catedrala gotică, toate puse laolaltă ca într-un decor de basm medieval. Și, totuși, orașul avea pregătite și alte surprize.
Spre seară, pașii noștri aveau să ne ducă prin cartiere pitorești, străduțe înguste și spre malul râului Weser. Iar finalul zilei avea să fie unul tipic german: la o terasă, cu un pahar de bere rece și ochii ațintiți spre un ecran unde naționala Germaniei își juca meciul la Campionatul European.
Dar asta e deja o altă poveste.
Aurelian Csaholczi
Un comentariu