Edremit, festivalul și viața turcească la malul mării

Introducere – Edremit, de la ruine spre valurile Mării Egee

După Troia, drumul ne-a dus spre Edremit, un oraș la malul Mării Egee unde planurile s-au schimbat, dar experiențele au devenit mai autentice decât ne-am fi imaginat.

Oboseala drumului începea să se facă simțită, dar gândul că urma să ajungem la Marea Egee ne ținea în priză.

Când am intrat în Edremit, primul lucru care ne-a atras atenția a fost aerul diferit: străzi largi, palmieri ici-colo și briza caldă a mării. Orașul avea un amestec ciudat între agitația turcească și tihna unei stațiuni litorale.

Ne-am instalat la hotel, cu gândul la festivalul folcloric pentru care venisem. Atmosfera era încărcată de emoții: urma să dansăm în fața publicului turc, să arătăm cine suntem și să simțim energia unui loc nou. Nu știam că planurile urmau să se schimbe radical…

Capitolul 2 – Soare, mare și fotbal cu ospătarii

Edremit a fost pentru noi o pauză neașteptată de la agitația turneului. Am stat acolo aproape cinci zile, iar programul s-a transformat într-un amestec de plajă, mare și seri lungi petrecute împreună. Orașul nu l-am explorat prea mult, dar am descoperit că și lenevitul poate avea farmecul lui, mai ales când ești cu gașca.

Festivalul, motivul pentru care ajunsesem în Turcia, a fost anulat din cauza unui atentat din sudul țării. Autoritățile au declarat doliu național și toate manifestările culturale au fost suspendate. Singura noastră reprezentație a rămas un dans improvizat într-o seară la hotel, pe care l-am trăit mai mult pentru noi decât pentru spectatori.

Zilele au curs apoi leneș: plajă dimineața, chefuri seara. Și, ca să nu ne plictisim, am organizat chiar și un mini-campionat de fotbal cu ospătarii turci ai hotelului. Miza? Cinstea la terasa din curte. După meciuri pline de ambiție și hohote de râs, am ieșit câștigători și am băut victoria la propriu – cu băuturile plătite de adversarii noștri.

Nu am bifat muzee sau obiective istorice, dar am bifat altceva: amintiri simple, calde, dintr-un colț de Turcie unde am fost, pentru câteva zile, doar niște tineri bucuroși.

Tot în acea perioadă au fost și meciurile echipelor naționale. Într-una din seri am mers la o terasă să vedem partida Turciei, dar nu am găsit niciun loc liber și ne-am întors la hotel. Acolo, în fața micilor televizoare din bar, erau adunați toți turiștii și localnicii – pe stradă nu mai era țipenie de om. Atmosfera era incredibilă: parcă tot orașul respira în același ritm cu echipa lor.

A doua zi am așteptat cu emoție meciul echipei noastre naționale. Surpriză însă: pe niciun canal turcesc nu era transmis nici un alt meci al altor naționale! În loc de asta, televiziunile difuzau doar partide vechi, în care Turcia ieșise învingătoare. Am râs amar, înțelegând repede că, pentru ei, fotbalul nu era doar un sport – era un mod de a-și rescrie mereu victoriile.

Capitolul 3 – Concluzia zilelor din Edremit

Cele cinci zile din Edremit au trecut mai repede decât ne-am fi așteptat. Am ajuns pentru un festival, dar am rămas cu amintiri de plajă, de seri lungi la terasă și de un campionat de fotbal câștigat cu ospătarii hotelului. Ne-am bucurat de soare, de mare și de micile experiențe care fac diferența între o simplă excursie și o poveste de ținut minte.

A lipsit partea oficială, cea cu scena și costumele noastre în fața publicului turc, dar poate că tocmai asta a dat un alt sens vizitei: am învățat să găsim bucurie și în lucrurile mărunte, chiar și atunci când planurile mari se anulează.

Edremit a fost ca o paranteză: liniștită, caldă, fără pretenții. Dar adevărata aventură abia urma să înceapă. Autocarul nostru urma să ne ducă spre Istanbul, orașul dintre două lumi, unde fiecare colț de stradă spune o poveste, iar istoria se amestecă la tot pasul cu prezentul.

Aurelian Csaholczi