Bruxelles – o călătorie cu peripeții (2008)
Șansa de a ajunge la Bruxelles a apărut în vara lui 2008, la finalul unui turneu în Germania. Împreună cu colegii din ansamblul liceului din Oțelu Roșu, prezentasem dansuri și obiceiuri din Banatul de Munte, spre bucuria românilor din diaspora. După mai multe zile de spectacole și drumuri, organizatorii s-au gândit să ne ofere un cadou: o excursie de o zi în capitala Belgiei.
„Primăria gotică din Grand Place, simbolul mândru al Bruxelles-ului și centrul unei piețe pline de viață.”
Propunerea a stârnit imediat dezbateri. O parte din grup era încântată, dornică să vadă un oraș plin de istorie și cultură, în timp ce alții ar fi preferat ca ziua liberă să fie dedicată cumpărăturilor. Era ultima zi a turneului și fiecare avea planuri. Până la urmă, ca să împăcăm și capra, și varza, am hotărât: jumătate de zi vizităm, jumătate facem shopping. S-a așternut liniștea, iar compromisul părea să mulțumească pe toată lumea.
Cazați în Aachen, am pornit devreme pe autostradă. Cele două ore de drum au trecut între glume, povești și întrebări despre ce am reuși să vedem într-un timp atât de scurt. Eram obosiți, dar curiozitatea și entuziasmul ne dădeau energie.
Necazul neașteptat
Cum se întâmplă adesea, planurile frumoase sunt puse la încercare chiar de la început. Ajunși în Bruxelles, unul dintre organizatori, încercând să parcheze în apropierea Catedralei Sfinții Mihail și Gudula, a atins o bordură și a făcut pană la roata din spate.
Situația avea toate ingredientele unei comedii: era duminică dimineața, străzile aproape pustii, noi fără internet pe telefon, iar mașina fără cric și cheie de roți. Am scos roata de rezervă, convinși că ne vom descurca – doar suntem români, și se știe că improvizația e sport național. Numai că, fără uneltele de bază, entuziasmul nostru s-a stins rapid.
Timpul trecea, iar încercările noastre semănau mai mult cu un spectacol stradal de amatori decât cu o reparație auto. Am încercat soluții „ingenioase”, am făcut glume ironice între noi, dar nimic nu părea să funcționeze. Două ore mai târziu, eram tot acolo, cu aceeași roată desumflată și cu moralul la pământ.
Atunci a apărut salvarea. Un bărbat a venit să parcheze în apropiere și, văzându-ne chinul, s-a apropiat să ne întrebe dacă avem nevoie de ajutor. Nu prea știam franceză, dar situația era evidentă. Ca dintr-un film, omul era mecanic auto și avea în portbagaj tot ce ne lipsea nouă: cric, cheie de roți și scule profesionale. În câteva minute, ceea ce părea o tragedie se transforma într-un necaz minor rezolvat.
Am răsuflat ușurați și am izbucnit în râs. Așa e în viață: una caldă, una rece. Bruxelles-ul ne întâmpinase cu un test, dar ne oferise și omul potrivit la momentul potrivit.
Liniștea catedralei
„Fațada impunătoare a Catedralei Sfântul Mihail și Sfânta Gudula, locul unde istoria și liniștea se împletesc.”
După toată agitația, am simțit nevoia să ne liniștim și am intrat în Catedrala Sfinții Mihail și Gudula. Contrastul a fost izbitor: de la frustrarea de afară, la liniștea solemnă din interior.
Am ridicat privirea și m-am pierdut în vitraliile colorate care lăsau lumina să cadă pe podeaua rece de piatră. Bolțile gotice se ridicau amețitor de înalte, iar orga monumentală domina tot spațiul. Atmosfera era deopotrivă grandioasă și împăciuitoare.
Am aflat că aici au loc marile ceremonii regale ale Belgiei: încoronări, nunți, funeralii. Gândul că pășeam pe același coridor unde trecuseră regi și regine m-a făcut să privesc altfel întreaga experiență. Pana de la mașină, care cu o oră înainte părea un necaz serios, se transforma acum într-o amintire amuzantă.
Am rămas câteva minute bune în tăcere, fiecare cu gândurile lui. Pentru mine, acel moment a fost ca o resetare – de parcă orașul îmi spunea: „Gata, ați trecut testul, acum sunteți pregătiți să mă descoperiți.”
„Biserica Sainte-Marie, o perlă neogotică a orașului, dominând cu eleganță bulevardele Bruxelles-ului.”
O zi care abia începea
Ieșind din catedrală, Bruxelles-ul ni s-a deschis înainte cu promisiunea unor descoperiri noi. Străzile erau tot mai animate, vitrinele străluceau în lumina dimineții, iar eu simțeam că abia acum începea adevărata aventură.
Dar despre Grand Place, ciocolata belgiană și micile surprize ale orașului, voi povesti în partea a doua…
Aurelian Csaholczi
