Wolfsburg, orașul mașinilor și al poveștilor cu ploaie

Introducere – dintr-o glumă, într-o excursie la Wolfsburg

Duminicile noastre porneau de obicei la fel: o cafea în Lehrte, câteva glume între colegi și eterna întrebare „unde mergem azi?”. În acea zi, cerul era mohorât, iar ploaia stătea gata să înceapă din clipă în clipă. Cineva a aruncat ideea de Hannover, dar parcă niciunul nu era convins. Atunci am zis, mai mult în glumă: „Hai la Wolfsburg, dacă tot plouă, măcar să vedem unde s-a născut Volkswagenul!”.

Gluma s-a transformat rapid în plan. Ne-am suit în tren și, cu fiecare kilometru, entuziasmul creștea. Unii visau la mașini și la muzeul Volkswagen, alții la o bere bună și o pizza caldă, iar eu eram curios să descopăr un oraș care nu seamănă deloc cu destinațiile clasice de pe harta turistică a Germaniei.

Și așa, cu umbrelele pregătite și stomacul gol, am ajuns la Wolfsburg, gata să vedem ce surprize ne rezervă un oraș născut dintr-o fabrică.

Capitolul 1 Wolfsburg – De la castel medieval la oraș industrial

Primul lucru care te lovește la Wolfsburg e contrastul. Pe de o parte, numele orașului vine de la castelul medieval Wolfsburg, atestat încă din secolul al XIII-lea, o reședință nobiliară cu ziduri masive și turnuri ce par desprinse dintr-o poveste. Pe de altă parte, când ridici privirea spre orizont, vezi furnalele și halele imense ale uzinelor Volkswagen, motorul care a dat viață orașului modern.

Wolfsburg, așa cum îl știm azi, e un oraș tânăr după standardele germane. A fost fondat abia în 1938, odată cu construcția fabricii „Kraft durch Freude Wagen” – mașina poporului, devenită ulterior celebrul VW Beetle. Din acel moment, istoria locului a fost legată iremediabil de industria auto.

Plimbându-te prin oraș, senzația e ciudată: pe o parte ai străzi liniștite, cu blocuri simple construite pentru muncitori, iar pe alta ai rămășițe ale trecutului nobil. E ca și cum două lumi coexistă, fără să se amestece prea mult – castelul care amintește de istorie și fabrica ce reprezintă prezentul.

Degeaba ne propuseserăm noi să vedem jumătate din oraș, că ploaia măruntă și foamea ne-au dat repede planurile peste cap. Am lăsat harta deoparte și am decis că prima oprire în Wolfsburg trebuie să fie… la o pizzerie. Acolo urma să găsim nu doar adăpost, ci și ceva care să ne ridice moralul.

Capitolul 2 Wolfsburg– Pizzeria italiană și poveștile cu bere

După ce am rătăcit câteva minute prin ploaia măruntă, am dat peste o pizzerie mică, ascunsă pe o străduță laterală. De afară nu părea cine știe ce, dar odată ce am deschis ușa, am fost loviți de mirosul de blat proaspăt scos din cuptor, roșii coapte și busuioc. Pentru noi, înfometați și uzi, părea raiul pe pământ.

Proprietarul, un italian scund și zâmbitor, a apărut imediat dintre mese. Vorbea o germană amestecată cu accent italian și, cu gesturi largi, ne-a poftit la o masă. „Astăzi vremea e bună doar pentru pizza și bere”, a spus râzând. Noi am dat din cap de acord, convinși că era cel mai bun plan pe care l-am avut în ziua aceea.

Ne-am comandat fiecare câte o pizza diferită, iar la recomandarea lui am încercat și berea locală. Până să vină mâncarea, patronul s-a așezat pentru câteva clipe cu noi și, inevitabil, discuția a alunecat spre subiectul central al orașului: Volkswagen. Ne-a povestit că Wolfsburg trăiește și respiră odată cu fabrica. „Dacă VW strănută, tot orașul își ia batista”, glumea el, iar noi am izbucnit în râs.

Când au sosit pizzele, aburinde, am uitat de tot: ploaie, drum, oboseală. Erau uriașe, cu blatul subțire și marginile crocante, iar gustul parcă aducea cu el puțin din soarele Italiei. Berea rece completa perfect masa, și am început să ne simțim ca acasă, de parcă nu eram niște turiști grăbiți, ci prieteni vechi ai patronului.

Am stat mai mult decât plănuiserăm, povestind, glumind și lăsând ploaia să-și facă de cap afară. Și, cum se întâmplă mereu după o masă bună, entuziasmul a revenit. Eram gata pentru partea cea mai așteptată a excursiei: Muzeul Volkswagen, locul unde istoria auto germană se arată în toată splendoarea ei.

Capitolul 3 Wolfsburg – Muzeul Volkswagen

Când am terminat de devorat pizzele și am dat ultimele înghițituri de bere, ne pregăteam să plecăm înapoi în ploaie. Dar înainte să ne lase să ieșim, patronul italian a mai avut câteva povești pentru noi. Ne-a spus că ar fi păcat să ratăm Muzeul Volkswagen, „mândria orașului”, după cum îi plăcea lui să spună. A adăugat cu un zâmbet că toată familia lui lucrase, într-un fel sau altul, la fabrică – tatăl, unchiul, chiar și el, „dar eu am schimbat maşinile pe pizza”.

Și, ca să pună punct discuției, ne-a dezvăluit că fusese căsătorit cu o româncă din Arad. Am schimbat câteva fraze în limba noastră și, brusc, atmosfera a devenit și mai caldă, ca și cum ne aflam la o masă de familie, nu într-o pizzerie dintr-un oraș străin.

Îmbărbătați de recomandarea lui, am pornit spre muzeu. Clădirea nu era impresionantă la exterior, dar înăuntru ne aștepta un adevărat paradis al pasionaților de mașini. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost un șir de Volkswagen Beetle în toate culorile posibile – de la clasicul negru sobru până la variante viu colorate care păreau gata să iasă pe străzile din anii ’60.

Muzeul era plin de modele istorice: prototipuri, microbuze vechi care îți aminteau de anii hippie și mașini sport ce încă îți trezeau dorința să le conduci pe o autostradă fără limită de viteză. Fiecare exponat avea povestea lui, iar noi ne plimbam încet, făcând poze și comentând care ar fi mașina ideală pentru o escapadă prin Europa.

La un moment dat, în fața unui model vechi de peste 70 de ani, unul dintre colegi a glumit: „Ăsta sigur a consumat mai puțin decât dieselul meu din parcare!”. Am izbucnit în râs și am realizat că muzeul nu era doar despre istorie, ci și despre cum fiecare dintre noi își regăsea o bucățică din viața proprie în acele mașini.

Am ieșit afară cu o senzație plăcută: ploaia se mai domolise, iar în mintea mea se derulau toate imaginile cu mașinile văzute. Wolfsburg nu mai era doar „orașul Volkswagen”, ci un loc unde istoria și pasiunea pentru tehnică se transformă într-o experiență pe care merită să o trăiești.

Concluzie – Un început de zi între pizza și Beetle

Prima parte a vizitei în Wolfsburg ne-a arătat exact ce înseamnă acest oraș: un amestec de trecut și prezent, unde un castel medieval conviețuiește cu halele imense ale Volkswagenului. Am început cu o plimbare prin centru și ne-am adăpostit de ploaie într-o pizzerie italiană, unde patronul, cu poveștile lui despre fabrică și cu câteva cuvinte în română, ne-a făcut să ne simțim ca acasă.

Muzeul Volkswagen a fost punctul culminant al primei părți a zilei: un loc unde „buburuza” a devenit vedetă și unde fiecare mașină spune o bucată din istoria orașului. Am înțeles atunci că Wolfsburg nu e doar un oraș industrial, ci un loc cu personalitate, care îți oferă experiențe neașteptate chiar și într-o zi ploioasă.

Dar excursia nu se încheia aici. Ne mai aștepta castelul, parcul lui liniștit și, desigur, promisiunea unei vizite la celebrul Autostadt, paradisul modern al pasionaților de mașini. Așa că, după ce am lăsat în urmă muzeul, am pornit mai departe, convinși că Wolfsburg mai are multe surprize de scos din pălărie în următorul articol.

Aurelian Csaholczi