După ce am ieșit din Muzeul Volkswagen din Wolfsburg, cu ochii încă plini de Beetle-uri colorate și prototipuri care păreau desprinse din filme SF, ploaia ne-a întâmpinat din nou la ieșire. Era una din acele ploi mocănești care nu par grave, dar care îți intră tiptil în haine și te fac să visezi la un ceai fierbinte.
Ne-am adunat sub umbrele și am decis să continuăm traseul. Dacă prima parte a zilei fusese dedicată fabricii și poveștilor cu mașini, acum urma să vedem fața mai liniștită și elegantă a orașului: castelul Wolfsburg, parcul lui verde și, în final, locul pe care colegii mei îl așteptau cu nerăbdare – Autostadt, templul modern al automobilului.
Capitolul 1 – Schloss Wolfsburg și expoziția care nu ne așteptam
Curtea castelului ne-a primit cu liniște și cu piatra udă lucind frumos după ploaie. Ne-am scuturat de picături, am intrat, și prima surpriză ne-a întâmpinat chiar la ghișeu: „Astăzi intrarea e gratuită.” Perfect — exact pe bugetul nostru de excursie de o zi.
Ne așteptam la săli istorice cu armuri, portrete de nobili și cufere grele, dar Wolfsburg a făcut ce știe mai bine: a amestecat trecutul cu prezentul. În încăperile albe, minimale, era montată o expoziție de artă contemporană: instalații luminoase, colaje, video-art. Un coleg a șoptit: „Deci, întâi mașini, acum artă modernă… orașul ăsta are temă!” Am zâmbit. Zidurile vechi îmblânzeau perfect lucrările noi, iar ploaia bătând în ferestre făcea totul să arate ca într-o scenografie atent regizată.
Am coborât și în câteva săli cu panouri despre istoria locului: povestea castelului care a dat numele orașului și felul în care, la un moment dat, lumea s-a mutat de la conace la hale industriale. A fost genul acela de vizită în care nu bifezi „mari capodopere”, dar pleci cu o senzație clară: Wolfsburg știe să-și spună povestea pe limba prezentului.
La ieșire, ploaia se mai potolise. În față ne aștepta parcul castelului — verde, liniștit, aproape gol — și, dincolo de copaci, siluetele uzinelor. Două lumi la o distanță de câteva sute de metri.
Capitolul 2 – Parcul castelului și contrastul cu uzinele Volkswagen
După liniștea sălilor albe, am pășit în parcul castelului Wolfsburg. Plouase de curând, iar iarba era de un verde intens, lucind ca o oglindă sub stropii răzleți care încă mai picurau din frunzele copacilor. Aerul avea mirosul acela proaspăt de după ploaie, amestec de pământ umed și frunze.
Ne-am plimbat pe aleile largi, fără grabă, încercând să ne imaginăm cum ar fi arătat locul acum câteva sute de ani, când nobilii se relaxau la plimbare printre statui și fântâni. La fiecare pas vedeam câte o poartă barocă, un pavilion ascuns sau câte o statuie care parcă ne urmărea cu privirea.
Și totuși, oricât de frumos era parcul, nu puteam să ignorăm ceea ce se vedea dincolo de grădini: silhuetele cenușii ale uzinelor Volkswagen, cu coșuri înalte și fumuri fine care se ridicau în aer. Contrastul era izbitor – de o parte, trecutul nobil al castelului, de cealaltă parte, prezentul industrial, zgomotos și mecanizat.
Am făcut câteva fotografii, ne-am oprit pe o bancă să mai bem câteva înghițituri din sticlele de apă (că berea se terminase la pizzerie și am început să ne gândim la pasul următor. Și cum colegii mei nu uitaseră motivul principal al excursiei, era clar unde urma să ajungem: la Autostadt, orașul în oraș dedicat automobilului.
Capitolul 3 – Autostadt, templul pasionaților de mașini
Cu pași grăbiți am pornit spre ceea ce colegii mei așteptau de la început: Autostadt. Numele îi descrie perfect – un „oraș al mașinilor”, ridicat chiar lângă uriașa uzină Volkswagen. De departe se vedeau cele două turnuri de sticlă, niște cilindri imenși în care erau parcate mașinile noi, stivuite ca niște cutii de chibrituri strălucitoare.
Pe drum, colegii mei făceau planuri: „Sigur ne lasă să ne plimbăm cu un Golf GTI pe poligon”, „poate ne dau și câte o sticlă de Jäger la pachet, că tot e de aici din zonă”, „cine știe, poate plecăm cu câte un Passat fiecare!”. Eu îi ascultam zâmbind – știam deja că prețurile pentru intrare și experiențe sunt „made in Germany”, adică foarte bine organizate, dar și pe măsură la buzunar.
Autostadt
Când am ajuns în fața complexului, am rămas impresionați de modernitatea locului. Clădiri de sticlă, expoziții dedicate fiecărei mărci din grupul Volkswagen, restaurante și chiar un hotel elegant. Era un fel de parc tematic pentru iubitorii de mașini, unde puteai să vezi de aproape de la Porsche până la Audi, să testezi mașini pe piste speciale sau să urmărești cum sunt ridicate mașinile noi din turnurile de sticlă cu niște lifturi robotizate.
Doar că, la fel ca la fabrica Jägermeister din Wolfenbüttel, ne-am lovit de realitatea dură: fără rezervare, accesul era limitat. Ne-am mulțumit să aruncăm o privire din exterior, să facem câteva fotografii și să ne imaginăm cum ar fi fost să ne plimbăm cu o mașină de ultimă generație pe poligon. Colegii mei, dezamăgiți, glumeau că poate la următoarea vizită vom primi și noi cheile unei mașini „de probă”.
Chiar și așa, Autostadt a rămas în mintea mea ca un simbol al Wolfsburgului: modern, perfect organizat, dar și un pic inaccesibil, ca o vitrină strălucitoare la care te uiți cu dorință, știind că vei reveni.
Concluzie generală – Wolfsburg, între ploaie, cultură și cai-putere
Vizita la Wolfsburg a fost un carusel de senzații și contraste. Am început cu un oraș care își trage numele de la un castel medieval, am continuat cu povești savuroase într-o pizzerie italiană unde patronul ne-a vorbit cu drag despre fabrica Volkswagen și chiar a schimbat câteva vorbe în română, iar apoi am intrat în templul auto al Germaniei – Muzeul Volkswagen.
Am descoperit un oraș care trăiește la intersecția dintre trecut și prezent: ziduri vechi și expoziții de artă într-un castel, parcuri liniștite care se deschid spre furnalele uriașe ale uzinei, și un Autostadt modern care îți promite experiențe de neuitat… dar numai dacă îți faci rezervare din timp.
Pentru colegii mei, poate că Wolfsburg a rămas „orașul în care am mâncat o pizza bună și am băut o bere sub ploaie”, dar pentru mine a fost mult mai mult. Am simțit aici pulsul unei Germanii industriale care își cunoaște valoarea, dar și farmecul unor colțuri mai puțin știute.
Și, chiar dacă nu am reușit să intrăm în Autostadt sau să ne dăm cu vreo mașină pe poligon, Wolfsburg a intrat pe lista orașelor în care știu sigur că voi reveni. Poate data viitoare voi avea și cheia unui Volkswagen în mână – până atunci, rămâne povestea unei zile ploioase, cu prieteni, cultură și un strop de bere germană.
Aurelian Csaholczi
