Wolfenbüttel II

Wolfenbüttel – Biblioteci, biserici și Jägermeister

După ce am văzut centrul vechi și castelul, eram convins că Wolfenbüttel mai are ceva de arătat. Orașul nu se laudă cu dimensiunea lui, dar compensează prin detalii: fiecare clădire are o poveste, fiecare colț ascunde o surpriză. Dacă la început colegii mei au venit doar pentru că i-am momit cu ideea unei vizite la fabrica de Jägermeister, acum și ei erau curioși să descopere partea culturală.

Următoarele opriri aveau să fie un amestec interesant: o bibliotecă renumită în toată Europa, câteva biserici care spun povești de secole și, desigur, încercarea noastră (nu foarte reușită) de a vizita locul unde se produce celebrul lichior.

Capitolul 1 – Herzog August Bibliothek

Când spui „Wolfenbüttel”, mulți se gândesc direct la Jägermeister. Dar pentru mine adevărata atracție a orașului a fost Herzog August Bibliothek – un loc unde liniștea și poveștile se adună în mii de volume.

Drumul până acolo trece prin străduțe înguste, cu aceleași case cu grinzi de lemn care dau farmecul orașului. Clădirea bibliotecii nu impresionează prin mărime la prima vedere, dar odată ce intri, totul se schimbă. Coridoarele lungi, rafturile înalte din lemn și mirosul specific de hârtie veche te fac să simți că ești într-un sanctuar al cunoașterii.

În secolul al XVII-lea, această bibliotecă era considerată „a opta minune a lumii”. Atunci, colecția sa era una dintre cele mai bogate din Europa, adunând manuscrise, incunabule și cărți rare. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost să aflu că o parte dintre volume provin din colecția lui Matei Corvin, regele Ungariei. Mi-a dat un sentiment straniu de legătură culturală între acest mic oraș german și istoria noastră.

Giacomo Casanova

Plimbându-mă printre rafturi, nu am putut să nu mă gândesc la oamenii care au trecut pe aici. Printre ei, nici mai mult, nici mai puțin decât Giacomo Casanova. Da, celebrul aventurier venețian a locuit o vreme la Wolfenbüttel și a studiat chiar aici. Îmi imaginam cum răsfoia volumele vechi, probabil cu aceeași pasiune cu care își trăia poveștile amoroase.

Vizita nu a fost doar o oprire într-o clădire istorică, ci o călătorie în timp. Părea că fiecare pagină expusă într-o vitrină te cheamă să asculți un fragment din trecut. Am stat minute bune doar plimbându-mă și lăsându-mi gândurile să zboare: câtă muncă, câtă grijă și câtă pasiune pentru a strânge o asemenea colecție într-un oraș mic.

Când am ieșit din bibliotecă, lumina soarelui părea altfel. Aveam impresia că purtam cu mine o parte din liniștea și greutatea istoriei adunate între pereții ei. Și, cu gândurile încă pline de povești, am pornit mai departe să descopăr bisericile orașului și faimosul cartier Klein Venedig.

Capitolul 2 – Bisericile și Klein Venedig

După liniștea și solemnitatea bibliotecii, am ieșit din nou pe străduțele pline de culoare din Wolfenbüttel. De data asta, destinația erau bisericile orașului, clădiri care domină orizontul și care, de sute de ani, veghează peste comunitate.

Prima oprire a fost la Biserica Sf. Maria, un edificiu masiv de piatră, cu turnuri care par să atingă cerul. Încă de departe îi vezi silueta și te simți atras de ea ca de un magnet. Numai că atunci când am ajuns în față, am dat peste o mulțime îmbrăcată de sărbătoare. Am tras cu ochiul pe ușă și am înțeles imediat: am nimerit fix la o nuntă.

Atmosfera era caldă și festivă, dar pentru noi a însemnat că accesul era restricționat. Am rămas câteva minute pe treptele bisericii, privindu-i pe invitați cum intră și făcându-ne că suntem și noi parte din povestea  tinerilor. Până la urmă, a trebuit să ne mulțumim cu câteva fotografii de afară și să ne continuăm plimbarea.

Următoarea destinație a fost cartierul Klein Venedig – „Mica Veneție”. Denumirea nu e întâmplătoare: casele colorate, construite chiar pe marginea canalelor, creează un decor care chiar îți amintește de Veneția. Bărcuțele ancorate, podurile mici și liniștea apei completau perfect atmosfera medievală

Am rătăcit câteva străduțe fără grabă, admirând cum fiecare casă părea să aibă propriul ei caracter: unele erau proaspăt renovate, altele păstrau patina timpului, dar împreună formau un tablou unitar și plin de farmec. Acolo am simțit că Wolfenbüttel nu e doar un loc de vizitat, ci un oraș de trăit.

Cu toate astea, colegii mei aveau o singură întrebare: „Și fabrica de Jägermeister când o vedem?” Așa că, după plimbarea prin Klein Venedig, ne-am îndreptat spre locul care, în mintea lor, era atracția principală a zilei.

Capitolul 3 – Fabrica Jägermeister și surpriza finală

Dacă eu am fost fascinat de bibliotecă și de casele cu grinzi de lemn, pentru colegii mei adevărata destinație a zilei era doar una: fabrica Jägermeister. Toată plimbarea prin oraș a fost condimentată cu replici de genul „bine, bine, frumos castelul, dar când mergem la Jäger?”, „oare ne dau să gustăm gratis?” sau „poate ne lasă să ne facem și noi propriul amestec”. Entuziasmul lor era comparabil doar cu al unui copil dus pentru prima dată într-un parc de distracții.

Când am ajuns în fața clădirii moderne, cu logo-ul vânătorului și al cerbului deasupra, am simțit că tensiunea crescuse la maximum. Numai că entuziasmul s-a lovit de un detaliu pe care eu, recunosc, îl omisesem complet: vizitele în fabrică se fac doar cu rezervare prealabilă. Fără rezervare, ușile turului ghidat rămâneau închise, iar noi trebuia să ne mulțumim cu… magazinul de prezentare.

Acolo, o vânzătoare amabilă, dar grăbită, ne-a oferit câteva explicații sumare despre cele „56 de plante secrete” și, ca să nu plecăm cu mâna goală, un pahar mic de degustare. Colegii, care visau la un tur cu butoaie uriașe și povești despre rețeta secretă, au rămas cu o înghițitură rapidă și câteva sticle de suvenir cumpărate la casă.

Am ieșit din fabrică cu un amestec de amuzament și dezamăgire. Eu glumeam că „măcar am băut Jäger direct de la mama lui”, în timp ce colegii bombăneau că nu era asta experiența la care se așteptau. Dar până la urmă, și această mică „țeapă” a devenit parte din povestea zilei, ceva de care încă râdem când ne aducem aminte.

Concluzie generală – Wolfenbüttel, orașul care îmbină cultura cu savoarea

Vizita la Wolfenbüttel s-a împărțit pentru mine în două capitole mari. În primul, am descoperit farmecul centrului istoric: casele cu grinzi de lemn, carilonul care ne-a cântat istoria chiar în timp ce savuram o cafea și castelul unde trecutul și prezentul se întâlnesc zilnic. În al doilea, am intrat mai adânc în sufletul orașului: am pășit în celebra Herzog August Bibliothek, loc care a atras de-a lungul timpului figuri precum Casanova și unde încă simți greutatea istoriei, am rătăcit prin cartierul pitoresc Klein Venedig și am tras cu ochiul la bisericile vechi.

Finalul a aparținut colegilor mei și promisiunii de Jägermeister. Chiar dacă fabrica nu ne-a oferit turul mult visat, ci doar o degustare grăbită și câteva explicații vagi, totul s-a transformat într-o amintire de neuitat, condimentată cu râsete și povești de spus mai departe.

Wolfenbüttel nu e un oraș mare și nici nu se laudă cu monumente grandioase precum vecinii săi. Dar are un echilibru aparte: liniștea bibliotecii, autenticitatea caselor sale, frumusețea cartierului Klein Venedig și gustul celebrului lichior care a făcut înconjurul lumii. Pentru mine, a fost o excursie completă, în care am simțit că am descoperit un loc mic pe hartă, dar mare în povești.

Aurelian Csaholczi