Festivalul din Wisła – Marele Premiu al ansamblului Doina Timișului, 2010
În vara anului 2010, ansamblul folcloric Doina Timișului, din Timișoara, a pornit spre Polonia pentru a participa la festivalul internațional de la Wisła. Pentru noi, tinerii dansatori, era o ocazie unică să ducem cântecul și jocul românesc dincolo de granițe. Autocarul era plin de costume tradiționale, de glume, dar și de emoția pe care o simțeam cu toții înaintea unui eveniment important.
Ansamblul Doina Timișului, Marelui Premiu
Wisła, un orășel de munte din sudul Poloniei, ne-a întâmpinat cu o atmosferă de sărbătoare. Străzile răsunau de muzică, peste tot se vedeau parade ale ansamblurilor din diferite țări, iar culorile costumelor populare transformau orașul într-un mozaic cultural.
Pentru noi, fiecare defilare și fiecare apariție pe scenă erau momente de mândrie. Purtați de muzica noastră, simțeam că suntem ambasadori ai tradițiilor românești. Privirile curioase și aplauzele spectatorilor ne dădeau putere să dansăm cu și mai multă energie.
Defilare pe străzile din Wisła – costume românești în mijlocul publicului
Într-una dintre seri am prezentat pe scenă momentul nostru coregrafic principal, intitulat „Nuntă ca în Banat”. Am intrat în roluri, am redat obiceiuri, cântece și dansuri, dar lipsea un element: nu am avut pe scenă un „popă” care să oficieze momentul nunții. Organizatorii ne-au atras atenția imediat după spectacol, iar cuvintele lor ne-au tăiat aripile: „Din păcate, nu veți primi niciun premiu anul acesta.”
Dezamăgirea a fost uriașă. În acea seară, pentru a ne ascunde supărarea, am dat startul unui chef improvizat, încercând să alungăm gândul că munca noastră fusese în zadar. Dansam și cântam între noi, dar în suflet rămânea gustul amar al neputinței.
Dans în perechi, prezentând dansuri bănățene
A doua zi, în timp ce dansam la un alt spectacol din cadrul festivalului, s-a întâmplat ceva neașteptat. Organizatorii au venit grăbiți și ne-au spus că juriul dorește să revadă momentul nostru, chiar înaintea galei de decernare a premiilor. Am urcat repede în autocar și, pe un drum plin de serpentine, ne-am schimbat pe fugă în costumele vechi, ca să fim gata imediat ce ajungeam la locație.
Totuși, odată ajunși, nu am mai dansat. Gala începuse deja, iar noi am rămas în culise, așteptând cu emoții. Nu înțelegeam exact ce se întâmplă și priveam nedumeriți cum premiile erau acordate pe rând altor ansambluri.
Când juriul a anunțat la final Marele Premiu, nu ne venea să credem. Numele ansamblului Doina Timișului a răsunat în sală și, pentru câteva secunde, am rămas împietriți. Dezamăgirea din seara trecută s-a transformat într-o bucurie imensă.
Momentul premierii – ansamblul Doina Timișului cu diploma Marelui Premiu
Am urcat pe scenă cu steagul României și cu lacrimi în ochi. Diploma strălucea în mâinile noastre, dar adevărata răsplată era recunoașterea muncii și a tradiției românești. În acea clipă am înțeles că juriul ne făcuse dreptate și că publicul polonez fusese cucerit de autenticitatea dansurilor noastre.
Concluzie personală
Turneul din Wisła a fost o experiență de neuitat: de la paradele pline de culoare și spectacolele vesele până la emoțiile contradictorii trăite în ajunul galei. Marele Premiu nu a fost doar un trofeu, ci o confirmare că tradițiile noastre populare au puterea de a emoționa și de a uni oamenii din toate colțurile lumii.
Pentru mine, acele zile au însemnat mai mult decât un simplu festival: au fost o lecție despre răbdare, încredere și bucuria de a fi român.
Aurelian Csaholczi
Un comentariu