Berlin – istorie și simboluri ( ziua 3)
După maratonul de muzee și plimbările din ziua precedentă, a treia dimineață în Berlin am resimțit consecințele: febra musculară își spunea cuvântul. Picioarele ne dureau de parcă alergasem un semimaraton, nu ne plimbasem prin muzee. Cum peste toate era și ziua de Paști, am decis să nu ne grăbim nicăieri. Am lenevit mai mult timp în pat, am savurat liniștea dimineții și am hotărât ca ziua aceasta să o luăm mai ușor.
Berlin ♥ You – un mesaj simplu într-un loc încărcat de semnificații.
Sony Center – între sticlă și oțel
Prima oprire a fost la Sony Center, în Potsdamer Platz. După zile de clădiri istorice și piețe elegante, aici părea că am pășit într-un alt univers: sticlă, oțel și o arhitectură modernă care te făcea să ridici capul în sus la fiecare pas.
Sony Center – inima modernă a Berlinului, acolo unde sticla și lumina scriu o nouă istorie.
În mijlocul curții interioare, cupola futuristă părea desprinsă dintr-un film SF. Și, de altfel, locul chiar are legătură cu cinematografia – aici se află și Muzeul Filmului, iar tot complexul e unul dintre punctele centrale ale Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Am stat câteva minute pe bănci, privind turiștii și localnicii cum trec grăbiți, și am avut impresia că Berlinul modern ne saluta după ce cu o zi înainte ni-l arătase pe cel cultural.
Topografia Terorii – un loc care apasă sufletul
De la modernitatea futuristă am trecut direct într-un loc cu o cu totul altă încărcătură. Topografia Terorii se află pe locul fostului cartier general al Gestapo-ului și SS-ului, iar încă de la intrare atmosfera e sobră.
În aer liber, lângă ruinele zidurilor și o porțiune păstrată din Zidul Berlinului, panourile documentare povestesc despre teroarea instaurată de regimul nazist. În interior, expozițiile cu fotografii, mărturii și documente îți arată dimensiunea abuzurilor și a represiunii. Vizitatorii se mișcau în liniște, fiecare absorbit de povestea dureroasă a victimelor. Intrarea e gratuită, dar simți că plătești un altfel de preț – cel al emoțiilor apăsătoare pe care le iei cu tine.
Fostul sediu al Gestapoului, transformat astăzi într-un muzeu al conștiinței.
Am ieșit de acolo mai tăcuți decât am intrat, parcă amândoi pierduți în gânduri. A fost locul unde am simțit cel mai puternic că Berlinul nu și-a ascuns trecutul, ci l-a transformat într-o lecție de istorie pentru toată lumea.
Checkpoint Charlie – granița dintre două lumi
Cum timpul trecea repede și se apropia ora plecării, am mai dat o fugă până la Checkpoint Charlie. Astăzi e un loc turistic, cu panouri, poze și magazine de suveniruri, dar dacă închizi ochii pentru câteva clipe îți poți imagina tensiunea de odinioară.
Checkpoint Charlie, acolo unde Războiul Rece avea chipuri și granițe reale.
Aici, în 1961, tancurile americane și sovietice au stat față în față, la un pas de un conflict deschis. Noi am făcut câteva fotografii, am privit panourile și am încercat să ne închipuim cum era atunci, când Berlinul era un oraș împărțit în două lumi opuse.
Ultimele clipe și despărțirea de Berlin
Și cum orice excursie are și momentul în care trebuie să îți iei rămas bun, și pentru noi a venit clipa să ne îndreptăm spre autogară. Am lăsat în urmă trei zile intense, pline de emoții, descoperiri și contraste: de la grandioasele muzee la agitația piețelor, de la eleganța liniștită a Gendarmenmarkt-ului la zidurile reci care încă mai poartă cicatricile istoriei.
Zidul Berlinului, simbol al despărțirii și al libertății recâștigate.
Berlinul ni s-a arătat ca un oraș al tuturor fețelor: modern și vechi, vesel și sobru, încărcat de trecut dar mereu cu privirea spre viitor. Am plecat cu bateriile încărcate și cu amintiri care au rămas vii până azi, promițându-mi că, atunci când va fi ocazia, voi reveni să descopăr și ce am lăsat pe dinafară – inclusiv Potsdamul pe care l-am sacrificat în favoarea Zidului Berlinului.
Concluzie generală
Privind în urmă, îmi dau seama că Berlinul nu este un oraș pe care să-l poți cunoaște într-o singură vizită. Prima oprire, în 2011, a fost doar o scurtă întâlnire – câteva ore în care, împreună cu colegii din ansamblul Doina Timișului, am intrat în Dom și am urcat pe cupolă. A fost mai mult o pauză pe drum, dar atunci mi-am promis că mă voi întoarce, pentru că simțeam că orașul ascunde mult mai mult decât am reușit să văd.
Cinci ani mai târziu, promisiunea s-a împlinit. Cele trei zile petrecute aici, în 2016, mi-au arătat un Berlin complet diferit: cu peripeții încă din prima zi, cu un maraton cultural pe Insula Muzeelor, cu piețe pline de viață și cu locuri care păstrează memoria unui trecut greu de dus.
Berlinul e un oraș al contrastelor:
- ruinele stau alături de clădiri de sticlă,
- solemnitatea muzeelor se împletește cu agitația piețelor,
- liniștea Gendarmenmarkt-ului contrastează cu tumultul din Alexanderplatz,
- iar Zidul, odinioară simbol al divizării, astăzi e un loc de întâlnire și reflecție.
Berlinul și consecințele regimului nazist – o lecție despre memorie și responsabilitate.
Pentru mine, Berlinul nu a fost doar o destinație turistică, ci și un loc unde mi-am legat două etape din viață: cea de dansator, purtând costumul popular românesc pe drumurile Europei, și cea de călător, descoperind lumea cu rucsacul în spate. Orașul mi-a arătat că istoria și prezentul pot coexista, că fiecare colț spune o poveste și că, uneori, cele mai frumoase amintiri se nasc din lucrurile neplanificate.
Știu sigur că nu am văzut tot. Mai am străzi de colindat, muzee de descoperit și povești de aflat. Dar ceea ce am trăit deja m-a convins că Berlinul este un oraș în care merită să revii, iar de fiecare dată vei găsi o față nouă, surprinzătoare.
Aurelian Csaholczi
